Mi-am petrecut ultimul sfârșit de săptămână din luna august cum altfel decât.. pe mare, bineînțeles. Pe lângă poveștile marinărești fără sfârșit și clipele de distracție și adrenalină, mi-am (re)amintit din nou de ce am devenit atât de dependentă de sailingul ăsta care îmi ocupă aproximativ fiecare secundă liberă de care am și eu parte. Glumesc firește – însă realitatea este că o mare parte din timpul meu liber îl dedic fără regrete mării. Și uite așa se face că în ultima zi de vineri a acestei veri m-am putut bucura de vânt și de valuri la bordul Esperanței, o barcă pe care o iubesc enorm de mult. Cu ea am făcut cunostință vara trecută cu ocazia cursului de yachting organizat de către SetSail Nauticschool. Velierul, un Beneteau Clipper 39.9, a reprezentat pe întreaga perioadă a desfășurării cursurilor o a doua casă – însă – tot ea mi-a servit drept “navă-scoală”.

August 2017, tânăr marinar aspirant la bordul Esperanței.

La bordul Esperanței am aflat că navigația cu vele îți poate oferi atât momente de relaxare cât și supradoze de adrenalină. Barcuța mea dragă mi-a arătat, printre altele, tot ceea ce presupune să te deplasezi ghidat de legile vântului, că fiecare secundă contează și că tot el, vântul, este un bun dansator căruia îi place să te miști în ritm cu el și nu îți iartă prea ușor erorile de coregrafie. Pentru mine, Esperanța a reprezentat portița către un alt tărâm în care valul și vântul sunt legiuitorii iar navigatorul reprezintă un mic supus care, trăgând de diverse școte și fungi și mânuind timona cu mare dibăcie, ia în stăpânire marea și farmecele ei pentru cateva ore, zile sau chiar luni. Am scris câteva rânduri despre Esperanța pentru a vă face să înțelegeți de ce are un loc special în sufletul meu dar și pentru a pricepe entuziasmul care m-a cuprins în momentul în care m-a sunat joi colegul (de scoală nautică/regatte/expediții nautice) Cătălin pentru a mă întreba dacă mă țin balamalele să o ducem pe Esperanța de la Limanu până în Eforie Nord pentru regatta care avea să se desfășoare în weekend. Entuziasmul a pierit preț de câteva secunde atunci când mi-am dat seama de două lucruri:

1. Alături de mine pe barca își doreau să vină trei prieteni care nu mai puseseră piciorul în viața lor pe un velier și..

2. îmi era cam teamă de acostarea din Eforie Nord.

Da’ nu-s eu genu’ care să se lase impresionată de asemenea „probleme” minore astfel încât i-am comunicat lui Cătălin că în cazul în care există echipaj suficient pentru transferul Santei Maria, îl asist cu drag la transferul Esperanței orice ar fi. Și ca să vezi, Santa Maria avea echipaj suficient așa că vineri pe la prânz “am ridicat ancora” și am plecat cu Esperanța către Eforie. N-am avut emoții însă prietenii mei care și-ar fi dorit să fie la bordul unei ambarcațiuni cu „instructor” erau un pic stresați știind că barca este pe mâinile unor foști cursanți. I-am asigurat că vom merge safe, că nu vom face manevre riscante și că nu ne vom abate de la cursul stabilit.

La ieșirea din Portul Mangalia.

Valul nu a fost cine știe ce dar vântul sufla cam tare astfel încât am decis să mergem doar cu focul și cu vela diesel – să ne fie usor nouă și să nici nu bulversăm marinarii aspiranți.. care în afara stresului de la plecarea de la cheu și un rău de mare moderat au declarat la final că ar repeta oricand experiența. Manevra de acostare din Eforie mi-a întins nervii la maxim însă de vina pentru tensiunea creată au fost condițiile de acostare dificile din marină – un exemplu ar fi spațiul (foarte!) redus de manevră. Într-un final am reușit să acostăm în siguranță cu un pic de ajutor din partea colegilor de pe Santa Maria. Bucurie mare stropită cu bere în marină.. asta bineînțeles după ce au dispărut palpitațiile.

No boats were harmed 🙂

Am navigat pană la Eforie cu un scop: ultima etapă din cadrul Cupei României Alphabank. Regatta Callatis s-a consumat în perioada 24 – 26 august 2018. Evenimentul nautic a debutat vineri, echipajele fiind invitate să participe la ședința tehnică. Regatta a fost compusă din două zile de competiție rezumate în cinci curse inshore în largul Marinei Eforie. Echipajul de pe Santa Maria a avut o evoluție excelentă pe parcursul celor două zile de concurs. În prima zi ne-a cam supărat valul iar duminica ne-a pus pe jar absența vântului care întârzia să apară. Ca idee, unda verde pentru procedura de start este condiționată de prezența a minim cinci noduri de vânt. Am tras de parâme, timona a fost și ea pe mâini bune, ne-am străduit să echilibrăm barca, să reglăm velele cât mai bine cu putință dar și să reducem la minim numarul voltelor și al ampanărilor.

Oare ce ambarcațiune am reușit să lăsăm în urma noastră?

Pentru mine, regatta Callatis a fost a V-a cursă pe Santa Maria și constat cu mândrie o evoluție pozitivă a echipajului: nu ne-am mai lăsat intimidați la start, am greșit mai puțin la dublarea balizelor, executăm manevrele mai rapid, nu mai facem spinnakerul papion și batem „la fizic” niște ambarcațiuni de care la începutul sezonului nici macar nu ne puteam apropia.

Prietenii îi zic Pavlova. Eu am numit-o prăjitura victoriei.

Tristețe mare duminică la transferul Mariei înapoi la Limanu: vânt am avut din plin și valul stătea potolit astfel încât focul și randa ne-au dus „acasă”.

Cu toate pânzele sus înspre Marina Limanu

Pentru Santa Maria urmează Campionatul Național format din două etape care reprezintă finalul sezonului competițional de yachting offshore 2018.

Mai multe impresii despre Regatta Callatis găsiți în reortajul realizat de Observator Constanța