Cugetul mi-e câteodată corabie în derivă
inima pierdută-n talazuri, la orizont, captivă.

Vasul realității neostenit se leagănă periculos în tangaj
valuri încărcate de dorințe se sparg hotărâte în bordaj.

Mii de vise guvernează în zadar timona neostenită
iar cârma o urmează în cautarea-i nechibzuită.

Marea nu-i însă loc de naivă zbenguială
și cu vântul nu-i rost de tocmeală.

Cu gândul lucid înainte spre tribord
lasând baliza visării în urmă la babord.