Senină noapte de vară,
din blânde valuri, timid, începe luna să răsară,
străjuind legănatul bărcii în larg,
și pânzele care se-nalță mândre pe catarg.

Toamnă de aur, toamnă aurie,
venirea ta se simte și pe marea azurie.
Prin pâcle și cețuri dese navigă cu vitejie,
barca noastră mică în plină vijelie.

A venit iarna, apele devin ținuturi străine,
barca cu pânze iese mândră din port, nu se poate abține.
Înfruntă neînfricată bătrâna mare-nvolburată,
de îngrozitoare rafale de vânt neprielnic asaltată.

E primavară, calmul apelor revine,
și aduce în dar numai valuri line.
La orizont, o barcă, valurile o-nclină,
Stelele zâmbesc, lună plină..
..ce noapte divină.

***
Barcuță dragă, ție nu-ți place în port la adăpost.
Dacă nu simți a valurilor mângâiere divină,
și vântul pânzele nu le mai alină..
..viața ta nu mai are rost.